Nicolae Ceaușescu

Nicolae Ceaușescu

Nicolae Ceaușescu (n. 26 ianuarie 1918, Scornicești – d. 25 decembrie 1989, Târgoviște) a fost un om politic comunist român, Secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989.

Elena Ceaușescu

Elena Ceaușescu

Elena Ceaușescu a fost politiciană, prim viceprim-ministru al României socialiste și soția președintelui Nicolae Ceaușescu.

Alexander Dubcek (în primul rând, față stânga), în 1968, într-o vizită în România. În mijloc se află Ludvík Svoboda, precum și Nicolae Ceaușescu (dreapta față). Nicolae Ceaușescu a devenit celebru pentru că a condamnat vehement invazia din Cehoslovacia a Pactului de la Varșovia

Primăvara de la Praga

Primăvara de la Praga a fost o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același an, când Uniunea Sovietică și aliații săi din Pactul de la Varșovia (cu excepția notabilă a României) au invadat țara.

Constantin Dăscălescu

Constantin Dăscălescu

Constantin Dăscălescu a fost un lider comunist român, care a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în perioada 1982-1989.

Ilie Verdeț

Ilie Verdeț

Ilie Verdeț (n. 10 mai 1925, orașul Comănești, județul Bacău – d. 20 martie 2001, București) a fost un lider comunist român care a fost ministru în mai multe rânduri în guvernele din perioada 1965-1989. De asemenea, el a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada 1979-1982.

Manea Mănescu

Manea Mănescu

Manea Mănescu (n. 9 august 1916, Brăila – d. 27 februarie 2009) a fost un politician comunist român.

Teohari Georgescu

Teohari Georgescu

Teohari Georgescu a fost un lider comunist român, care a îndeplinit funcția de ministru de interne al României între anii 1945-1952.

Ion Gheorghe Maurer

Ion Gheorghe Maurer

Ion Gheorghe Maurer a fost prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române în perioada 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961.

Ana pauker pe coperta prestigioasei reviste americane Time din septembrie 1948

Ana Pauker

Ana Pauker a fost o militantă activistă și fruntașă comunistă evreică, după Al Doilea Război Mondial lideră a grupării promoscovite care a controlat până în 1952 Partidului Comunist Român, vice-prim-ministru și ministru de externe al României.

Gheorghe Gheorghiu-Dej

Gheorghe Gheorghiu-Dej

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române…

Petru Groza

Petru Groza

Petru Groza a fost Președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române în perioada 2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958.

Defilare de 23 August

Republica Socialistă România

Republica Socialistă România (RSR), este numele purtat de România în a doua parte a perioadei conducerii comuniste a țării (1965-1989), după ce inițial s-a numit Republica Populară Română.

Stemă Republica Populară Română

Republica Populară Română

Republica Populară Română (prescurtat: R.P.R.) a fost numele oficial purtat de România de la abdicarea regelui Mihai I, eveniment petrecut pe 30 decembrie 1947, până la adoptarea unei noi constituții care proclama Republica Socialistă România.

Trăiască Armata Roşie Eliberatoare!

Ocupația sovietică a României

Ocupația sovietică a României se referă la ocuparea teritoriului României de către trupele Armatei Roșii, pe durata ofensivei din 1944 de pe Frontul de Răsărit din Al Doilea Război Mondial, situație care a fost menținută până în anul 1958.

Benito Mussolini (stânga) și Adolf Hitler

Al Doilea Război Mondial

Al Doilea Război Mondial a fost un conflict armat generalizat, la mijlocul secolului al XX-lea, care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare și mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii.

Fomație de luptă formată din avioane românești IAR80

România în al Doilea Război Mondial

Romania se aliază cu Puterile Axei în octombrie 1940 și intră în război de partea acestora în iunie 1941, în scopul de a recupera măcar teritoriile răpite de URSS…

Judeţele şi regiunile istorice ale României Mari după 1926

România Mare

România Mare (România interbelică, România Întregită) – termenul „România Mare” („România Întregită”) a intrat în uz după Tratatul de la Versailles din 1920, nu ca un concept iredentist sau expansionist, ci ca o stare de fapt obiectivă, în comparație cu dimensiunile geo-politice anterioare.

Constantin Argetoianu

Constantin Argetoianu

Constantin Argetoianu a fost un om politic român și prim-ministru al României (între 28 septembrie 1939 și 23 noiembrie 1939), prosper om de afaceri, director și acționar la numeroase companii.

Gheorghe Tătărăscu

Gheorghe Tătărăscu

Gheorghe Tătărăscu a fost prim-ministru al României în perioada 1934-1937 și în perioada 1939-1940.

Miron Cristea

Miron Cristea

Miron Cristea a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite[1], senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939).

Titu Liviu Maiorescu

Titu Maiorescu

Titu Liviu Maiorescu a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române.

Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino

Gheorghe Grigore Cantacuzino

Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino (n. 22 septembrie 1832, București; d. 23 martie 1913, București) a fost un om politic român, ales de două ori primar al Bucureștiului (mai 1869 – ianuarie 1870 și martie 1913 – decembrie 1913) și numit prim-ministru al României în perioada 1899 – 1900 și în perioada 1904 – 1907.

Dimitrie A. Sturdza, prim-ministru al României.

Dimitrie A. Sturdza

Dimitrie Alexandru Sturdza – pe numele său complet Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu – (n. 10 martie 1833, Miclăușeni, județul Iași — d. 8 octombrie 1914, București) a fost un academician, om politic român și de 4 ori prim-ministru al României între anii 1895 – 1909. A fost, de asemenea, Președintele Academiei Române între anii 1882 – 1884.

Lascăr Catargiu

Lascăr Catargiu

Lascăr Catargiu sau Lascăr Catargi (n. 1 noiembrie 1823, Iași; d. 30 martie 1899, București) a fost un om politic român, prim ministru al României pentru patru mandate.

Regele Mihai I

Mihai al României

Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzollern, în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947

Casa Regală a României

Casa Regală a României

Casa Regală a României a fost întemeiată de prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, devenit la 10 mai 1866 regele Carol I al României. România a devenit „Republică Populară” la 30 decembrie 1947, în urma abdicării de la tron a regelui Mihai I.

Elisabeta a României

Elisabeta a României

Elisabeta de Neuwied (cunoscută ca Regina Elisabeta a României, a fost întâia regină a României, soția lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român din renumita dinastie germană Hohenzollern.

Maria a României

Maria a României

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg și Gotha a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, consoarta regelui Ferdinand și regină a României.

Palatul Chateau de Versailles Trianon, unde a fost semnat tratatul

Tratatul de la Trianon

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial.

La 17 ianuarie 1847, Ecaterina Varga a fost arestată în timpul unei întâlniri cu Mitropolitul Andrei Saguna

Ecaterina Varga

Ecaterina Varga, în maghiară Varga Katalin, (n. 22 august 1802, la Hălmeag, Comitatul Târnava Mare, Transilvania, azi în comuna Șercaia, județul Brașov – decedată cca. 1858, la Hălmeag), a fost o luptătoare pentru drepturile românilor din Munții Apuseni.

Iuliu Maniu

Iuliu Maniu

Iuliu Maniu a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, președinte al Partidului Național-Țărănesc, deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet.

Ion I.C. Brătianu

Ion I.C. Brătianu

Ion I. C. Brătianu, a fost un inginer, om politic român, președinte al Partidului Național Liberal, membru de onoare al Academiei Române din 1923.

Harta României interbelice - în galben este marcată porțiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena

Dictatul de la Viena

Dictatul de la Viena a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste.

Manifestatie legionara in Piata Universitatii Bucuresti

Mișcarea Legionară

Legiunea Arhanghelului Mihail, numită și Mișcarea Legionară, a fost înființată în România interbelică, la 24 iunie 1927, de Corneliu Zelea Codreanu

Templul evreilor spanioli din Bucureşti

Pogromul de la București

Pogromul din București a reprezentat o serie de manifestări violente și crime împotriva evreilor, care au avut loc în timpul Rebeliunii legionare din ianuarie 1941.

Ion Antonescu (stânga) și Horia Sima, conducătorii Statului Național-Legionar.

Statul Național-Legionar

Statul național-legionar a fost denumirea purtată de Regatul României timp de 138 de zile, în perioada dintre 14 septembrie 1940

Fortul 13 Jilava

Masacrul de la Jilava

Masacrul de la Jilava s-a declanșat în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 când la penitenciarul Jilava (nume oficial fiind Penitenciarul București) a venit o grupă de legionari înarmați, sub comanda Prefectului de poliție al Bucureștiului, legionarul Ștefan Zăvoianu, care au ucis 64 de arestați, ofițeri superiori și fruntași ai vieții politice românești interbelice. Deținuții comuniști, care fuseseră comasați la subsolul închisorii, nu au fost atacați.

Salutul Legionar

Rebeliunea legionară

Rebeliunea legionară (21-23 ianuarie 1941) a reprezentat confruntarea violentă dintre gruparea Garda de Fier și fostul lor partener la guvernarea României, Ion Antonescu, desemnând sfârșitul statului național legionar, care luase naștere la 14 septembrie 1940.

Corneliu Zelea Codreanu

Corneliu Zelea Codreanu

Corneliu Zelea Codreanu a fost liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine din România interbelică, al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail

Horia Sima

Horia Sima

Horia Sima (n. 3 iulie 1906, Făgăraș – d. 1993, Madrid) A a fost profesor de liceu de limba română, politician fascist român, președintele partidului Garda de Fier, de orientare fascistă, comandantul Mișcării Legionare, organizație paramilitară teroristă creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, ministru în guvernul Ion Gigurtu, vicepreședinte al consiliului de miniștri în guvernul național-legionar prezidat de Ion Antonescu.

Ion Antonescu

Ion Antonescu

Ion Victor Antonescu a fost un om politic român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și Ministru de Război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului cu puteri dictatoriale.

Nicolae Iorga

Nicolae Iorga

Nicolae Iorga a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român.

Armand Călinescu

Armand Călinescu

Armand Călinescu a fost un om politic, prim-ministru, ministru și economist român.

Ion Gh. Duca
Emil Cioran

Emil Cioran

Emil Cioran a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.

Mircea Eliade

Mircea Eliade

Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago.

Constantin Noica

Constantin Noica

Constantin Noica (n. 12 iulie 1909, Vitănești, județul Teleorman – d. 4 decembrie 1987, Păltiniș, județul Sibiu) a fost un filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român.