Formarea statelor medievale românești

Hara principatelor romanesti sub Mihai Viteazul 1600

Hara principatelor romanesti sub Mihai Viteazul 1600

Formarea statelor medievale românești este un proces istoric care se derulează începând cu secolul al VIII-lea și sfârșind cu secolul al XIV-lea, prin care nobilimea din țările medievale române se emancipează treptat de stăpânirea împărățiilor sau regatelor vecine, și care se încheie cu întemeierea voievodatelor istorice românești: Țara Românească și Moldova.

Migrații prin România între secolele al III-lea și al XII-lea

După retragerea aureliană a Romanilor în anul 271, triburile gotice au dominat sau s-au așezat temporar în partea sud-estică a teritoriului actualei Românii, în timp ce Imperiul Roman continua să existe în sudul Dunării, inclusiv Dobrogea. Goții au fost izgoniți la sfârșitul secolului al IV-lea de către huni, un popor nomad venit din stepele Asiei. Vestul Daciei a făcut parte din Imperiul hun panonic până la moartea lui Attila (453). Triburile gepide, de neam germanic, au luat locul hunilor, până când au fost înglobate în Hanatul Avarilor din Bazinul Panonic. Avarii, un popor turcic înrudit cu hunii, au intrat în Europa în secolul al VI-lea (562÷567). Ei s-au stabilit în Panonia, de unde temporar au căutat să se extindă către est și vest.

În Hanatul Avar panonic au venit și alte triburi migratoare: lombarzii și slavii, care au fost și ei înglobați în Hanat. Lombarzii nu au stat mult în Panonia, îndreptându-se spre Italia, unde au creat regatul Lombardiei. După secolul al VI-lea slavii au participat, împreună cu avarii, la campaniile lor de prădă la sud de Dunăre, iar după ce Hanatul a încetat să mai existe din cauza presiunilor francilor din est, slavii au ocupat unele din vechile teritorii avare. Atât în Dacia cât și în sudul Dunării, slavii s-au așezat și conviețuit în timp cu daco-romanii și traco-romanii. Astfel limba romanică de până în sec al VI-lea s-a transformat treptat în proto-română, cu unele influențe slave.

Pe vremea migrațiilor, după ce majoritatea orașelor romane dacice au fost distruse de barbari migratori, daco-romanii s-au organizat în obști sătești, numite de istorici Romanii populare și de popoarele vecine Vlahii, denumire prin care acestea le deosebeau de Sclaveniile slavilor, și care au lăsat toponimele ca Vlahia, Vlașina, Vlahina, Blatnița, Vlăhița, Vlăsia, Vlașca, Romania Planina, Stari Vlah, Montana, și altele asemănătoare.

Spre a doua jumătate a secolului al VI-lea, proto-bulgarii, de neam turanic, ce veneau de pe Volga, sub conducerea hanului Asparuh, și i-au forțat pe bizantini să le cedeze Moesia și Transalpina. Bulgarii și romanii au avut temporar un destin comun în istoria medievală timpurie contribuind în măsură egală la formarea Imperiului româno-bulgar condus de familia de origine română a Asăneștilor. Imperiul era de fapt un regat, denumit în documentele vremii Româno-Bulgar sau Româno-Grec, și a durat între anii 1187 și 1256.

Ultimele migrații

Creștinându-se, proto-bulgarii au format Primul Țarat Bulgar, care a ajuns la apogeul său teritorial în timpul țarului Samuil I cel Mare, cuprinzând majoritatea obștilor sătești ale proto-românilor, devreme ce se întindea de la Marea Adriatică la Marea Neagră, și de la Tisa și Nistru până în Macedonia. În timp, proto-bulgarii s-au amestecat cu slavii, formând neamul slav al bulgarilor.

În secolul al X-lea existau mici formațiuni statale pe actualul teritoriu al României și al Republicii Moldova, vasale ale Țaratului bulgar. Atunci apar noi state care vor știrbi puterea Țaratului bulgar la nord de Dunăre: Maghiarii, care se stabilesc în jurul anului 896 în Panonia, de unde se întind după anul 1000 și asupra Munților Apuseni și a Transilvaniei, și Cnezatul Kievean care încearcă să ajungă la gurile Dunării și la Marea Neagră. Conform legendarei cronici Gesta Hungarorum, Tuhutum, unul dintre cei șase conducători ai triburilor maghiare, a cucerit la răsărit de Munții Apuseni voievodatul lui Gelu, păstrându-l pentru urmașii săi. în Bihor, Menumorut a acceptat suzeranitatea ungurilor. În 1002/3, Gyula (Gyla/Jula), urmașul lui Tuhutum, s-a revoltat împotriva regelui maghiar Ștefan I al Ungariei, dar a fost înfrânt, iar principatul său a intrat sub suzeranitatea Regatului Ungariei, păstrând ca formă de organizare principatul. Denumirile voievozilor din Gesta Hungarorum sunt socotite de istorici legendare, probabil inspirate de toponime (ca Maramureșul) sau de substantive comune (Gyula înseamnă „căpetenie” în maghiară), dar cronica se inspiră dintr-un episod istoric real: cucerirea cnezatelor slavo-române din Transilvania de către Maghiari.

Pe la 800, pecenegii, un popor turanic, se așezaseră în zona dintre Bug și Dunăre. Împreună cu ei veniseră și uzii și onogurii, alte popoare turanice. De la onoguri, aliați cu maghiarii, provine denumirea de „unguri”. În jur de 1000 apar și cumanii, înrudiți cu pecenegii. Ei ocupă sudul Cnezatului Kievean și teritoriile actualei Moldove și nord-estul Munteniei, numit temporar și Cumania. Pecenegii și cumanii au organizat și campanii la sud de Dunăre. Câteva cuvinte din limba română vin din cumană. Familia Basarabilor era, deasemenea, de origine cumană. Micile cnezate sau jupanate românești se adaptează noii situații și devin vasale ale noilor puteri. Aceste formațiuni prefeudale erau în general denumite „Țări”:

  • în Dobrogea: Țara Vicinei, Țara Cavarnei.
  • în Transilvania și Banat: Țara Oașului, Țara Marmației, Țara Crasnei, Țara Lăpușului, Țara Năsăudului, Țara Bihorului, Țara Moților, Țara Zarandului, Țara Gurghiului, Țara Hațegului, Țara Cibinului, Țara Almăjului, Țara Făgărașului, Țara Bârsei, Țara Vâlcului, Țara Severinului.
  • în Moldova: Țara Strășinețului, Țara Onutului, Țara Bolohovenilor (Românilor, de la Voloh = „român” în limbile slave orientale), Țara Dornei, Țara Moldovei (râul, la început, în jurul cetățiilor Baia și Câmpulung), Țara Sorocăi, Țara Lăpușnei, Țara Bârladnicilor, Țara Brodnicilor, Țara Vrancei, Țara Tigheciului, Țara Ciubărciului.
  • în Oltenia și Muntenia: Țara Severinului, Țara Loviștei, Țara Gilortului, Țara Jaleșului, Țara Lotrului, Țara Câmpulungului, Țara Litva, Țara Vlahilor, Țara Muscelului …

Numele unora dintre conducătorii lor s-au păstrat:

  • în Dobrogea: Dimitrie; Gheorghe; Tatos; Sacea; Sestlav.
  • în Transilvania (legendari): Gelu; Menumorut (în Bihor); Gyula; Kean.
  • în Banat (legendari): Glad; Ahtum; Chanadin (Chanadinus).
  • în Moldova: Costea; Olaha.
  • în Muntenia: Mișelav; Seneslau; Negru Vodă (legendar); Basarab I.
  • în Oltenia: Nicolae Basarab; Bezerenbam; Ioan; Farcaș; Litovoi; Bărbat; Basarab I.

În 1241, o mare invazie mongolă, sub conducerea lui Batu-Han, nepotul lui Ginghis Han, pustiește Europa și toate teritoriile locuite de români. Mongolii formează un mare hanat pe teritoriul vechiului Cnezat Kievean.

Formarea statelor românești

Federalizarea formațiunilor statale medievale timpurii

Marea invazie mongolă, slăbind puterea regatelor suzerane ale formațiunilor medievale românești timpurii, a favorizat emanciparea acestora, care s-a efectuat sub egida celor mai puternice dintre ele. Dacă în Transilvania pătura conducătoare s-a maghiarizat, trecând la catolicism în urma persecuțiilor religioase, ceea ce a provocat subjugarea „țărilor” românești și includerea lor în comitatele ungurești sau săsești, în Țara Românească și în Moldova în schimb, conducătorii și-au păstrat credința ortodoxă și limba vernaculară română, „țările” fiind incluse în „județele” Țării Româneaști sau în ținuturile Moldovei.

Formarea Transilvaniei

În anul 1003 devine partea Regatului Ungar, condus de un voievod.[2] În secolului XII, începe colonizarea cu secui și cu sași. Voievodatul era împărțit în mai multe comitate (Belső-Szolnok, Doboka, Kolozs, Torda, Fehér, Küküllő, Hunyad) și districte (Țara Maramureșului,Țara Făgărașului, Țara Bârsei, Țara Hațegului, Ținutul Secuiesc, Pământul Crăiescetc.). Voievodatul a existat până în 1526, când a devenit independent (vezi Principatul Transilvaniei). În 1765, Principatul a fost ridicat la rangul de Mare Principat, iar în 1867 a fost inclus în Imperiul Austro-Ungar.

Banatul Timișoarei

Conducătorii Glad și Ahtum sunt probabil legendari, dar faptul că ținutul Banatului era un banat, și nu un simplu comitat, dovedește că beneficiase inițial de o autonomie locală, ca și celelalte banate ale regatului Ungar, ce se înșirau de-a lungul hotarelor sudice ale acestuia. Pentru a converti bănățenii, români și sârbi, la catolicism, regii maghiari favorizează la Cenad (pe atunci Morisena, poate „Mureșana”) ridicarea unei mânăstiri benedictine.

Formarea Dobrogei

În secolul X doi jupâni își declară independența față de bulgari: Gheorghe și Dimitrie.

În 1072, împăratul bizantin Nichifor Botaneiates l-a trimis pe generalul Nichifor Bryennos să îl pedepsească pe răsculatul Tatrys din sudul Dobrogei. Între 1086-1091 se aflau în Dobrogea Tatos, Sacea și Sestav.

În 1325, Balică, un boier dobrogean, își declară independența, formând Principatul româno-bulgar de la Cavarna, care se întindea de la Silistra la mare și de la Munții Măcinului la Burgas, incluzând orașele Hârșova, Constanța, Varna și Mesembria. Principatul a fost într-o luptă continuă cu bulgarii, bizantinii, turcii și tătarii, din acest motiv nu a rezistat decât până în 1388, când sudul a fost cucerit de turci, iar nordul a intrat în componeța Țării Românești.

Formarea Țării Românești

În 1241, tătarii distrug voievodatele lui Bezerenbam și Mișelav. Șase ani mai târziu, în 1247, sunt menționați în documentul numit „Diploma Cavalerilor Ioaniți” de către regele Ungariei voivevozii Litovoi (probabil fiul lui Bezerenbam) și Seneslau (probabil cel care a rezistat invaziei tătare) și cnejii Ioan și Farcaș. Procesul de constituire a statului medieval Țara Românească s-a desfășurat în două etape.

În prima etapă (1277-1279), odată cu moartea lui Seneslau, Litovoi, voievod din zona Olteniei, ocupă voievodatul său și cnezatele lui Ioan și Farcaș, refuzând să mai dea tribut ungurilor, dar este ucis în luptă, iar fratele său, Bărbat (este cel care încearcă unificarea cnezatelor), este luat prizonier. Pentru răscumpărarea acestuia a fost plătită o sumă importantă de bani, fapt care demonstrează dezvoltarea economică a provinciei. Basarab I, nepotul lui Bărbat, este considerat întemeietorul Țării Româneși, deoarece este cel care unește aproape toate formațiunile din Oltenia și Muntenia și refuză să mai plătească tribut ungurilor. Basarab I a eliberat provincia Basarabia de sub autoritatea tătarilor și a fost alipită Tării Românești. Basarab I este menționat în izvoarele istorice cu titlul de „mare voievod și domn”. Stăpânirea asupra Banatului de Severin l-a adus pe Basarab I în conflict cu regalitatea maghiară. În 1330, a avut loc bătălia decisivă când Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, pornește din Timișoara o campanie împotriva lui Basarab, ajungând la Severin și apoi la Curtea de Argeș. În drum spre casă, într-un defileu din munți numit Posada (locul exact nu a fost identificat), armata maghiară a fost înconjurată și înfrântă de oastea română. Carol Robert a fugit în Ungaria deghizat în hainele unei slugi de-ale sale.

A doua etapă a acestui proces s-a desfășurat sub urmașii lui Basarab I si a dus la consolidarea statului: Nicolae Alexandru (1352-1364) și-a luat titlul de „Singur stăpânitor” (independent) și a întemeiat prima mitropolie a Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș (1359), iar Vladislav Vlaicu (1364-1377) a creat cancelaria domnescă, a bătut monedă proprie și a înființat o a doua mitropolie ortodoxă cu sediul la Severin. În 1368 s-a înțeles cu regele maghiar pentru a normaliza situația cu maghiarii, devenind vasal și primind Banatul, Severinul și Făgărașul.

În legătura cu formarea Țării Românesti, tradiția istorică vorbește de descălecatul lui Negru Vodă, voievod din Țara Făgărașului.

Formarea Moldovei

Una dintre cele mai vechi mențiuni despre moldoveni este o inscripție din secolul al XI-lea din Sjonhem, din insula Gotland din Suedia. Inscriptia amintește de moartea varegului Rodfos la trecerea prin teritoriile vlahilor moldoveni (Blakumen ). O altă sursă este povestea (saga) Eymundar din codexul Flateyjarbók în care se amintește despre o alianță a unui principe din Kiev cu vlahii si pecenegii in 1018-1019

În 1247, preotul franciscan Giovanni da Pian del Carpine se întâlnește cu voievodul Olaha.

Diverse alte cronici amintesc despre evenimente istorice cu participarea vlahilor din Țara Bolohovenilor, teritoriu aproximativ între Prutul și Niprul de mijloc (participarea la luptele cu Galiția sau Halicia sau Halici), Țara Brodnicilor, teritoriu între Prutul și Niprul de jos (participarea acestora la bătalia de la Kalka) și Țara Berladnicilor, teritoriu între Siretul de jos și Nistru (țara ajunsă vecină cu episcopia Cumaniei de lângă zona Buzăului).

În 1285 tătarii atacă Transilvania în timpul regelui Vladislav al IV-lea, Cumanul. Conform cronicii Moldo-ruse, Vladislav a cerut ajutor militar din partea Papei. Neprimind ajutor, regele a utilizat trupe formate din români ortodocși localnici. Tătarii sunt bătuți și alungați din Transilvania și din partea de vest a Moldovei în cursul anului 1285, an în care este întemeiată Moldova [3],[4],[5]. Pe teritoriile eliberate este ales drept conducător Dragoș datorită ajutorului militar dat în bătăliile cu tătarii. Dragoș era dependent de regele Ungariei.

În 1324, Phintia de Mende, nobil din Regatul Ungariei, conduce o campanie împotriva tătarilor. Conform unor cronici (de ex. cronica moldo-polonă), în 1345, Ludovic I al Ungariei, împreună cu o parte din nobilimea din Transilvania, duce o campanie împotriva tătarilor. Regele îl lasă pe unul dintre participanți, Dragoș, voievod maramureșan, în Moldova, acesta făcând o marcă de apărare pentru Ungaria (variantă neconformă cu datele cronologice)

În 1359, un alt voievod din Maramureș, Bogdan, trece Carpații și îi alungă pe urmașii lui Dragoș, creând regatul medieval independent Moldova. Însemnele regalității apar în manuscrise unde domnii au atât formule de adresare cât și imagini desenate sau pictate în care apar cu coroana pe cap și cu semnele heraldice corespunzatoare.

Prima capitală a regatului Moldovei a fost la Baia.

Îți recomandăm și :

  • Ducat emis in vremea lui Vlaicu Voda in Muntenia Aurelian (270-275) a retras oficial armata și administrația romană din Dacia Traiana, reorganizând o nouă provincie romană Dacia Aureliana în sudul Dunării, cu capitala Serdica. Teritoriul vechiului Regat Dacic din perioada preromană, a intrat sub dominația triburilor migratoare gotice (vizigoți), până când aceștia au devenit c ...

  • Trupele Române la Grivița Istoria militară a României se ocupă cu studiul conflictelor de-a lungul unei perioade de aproximativ 2500 de ani pe teritoriul României moderne, Peninsulei Balcanice și în Europa de Est și cu rolul armatei române în conflicte și de menținere a păcii în întreaga lume. În antichitate, teritoriul de azi al României a fost scena unor războaie sporadice ...

  • Negru Vodă Negru Vodă a fost, potrivit legendei, fondatorul și primul voievod al Țării Românești. Existența lui reală este controversată, făcând subiectul mai multor cercetări mai mult sau mai puțin istorice. Potrivit legendei, Negru Vodă apare ca un personaj care la 1290,se presupune ca a trecut Carpații din Făgăraș și s-a stabilit la Curtea de Argeș sau Câmpulung unde a î ...

  • Vladislav I al Țării Românești Vladislav I (n. 1325, d. 1377[1]) a fost Domn al Țării Românești între 1364 și cca. 1377. Era fiul lui Nicolae Alexandru și al Klárei Dobokay (care provenea dintr-o familie de nobili maghiari) și frate al voievodului Radu I. Vladislav I este cunoscut și sub numele de Vlaicu Vodă, probabil și datorită piesei de teatru omonime a lui Alexandru Davil ...

  • Principatul Moldovei la nivelul de expansiune maximă - în 1483 - sub Domina lui Ştefan cel Mare Descălecatul Moldovei reprezintă la origine o versiune inițială a întemeierii Țării Moldovei, asociată cu tradiția orală și cu cronicile moldovenești. Lipsa unei baze documentare valabile pentru întemeierea statului feudal moldovenesc - spre deosebire de cea aflată la dispoziție ...