Primul Război Daco-Roman

Primul război daco-roman

Primul război daco-roman

Primul război daco-roman a avut loc între 101 și 102. Regatul dac, sub regele Decebal, devenise o amenințare pentru Imperiul Roman, și învinsese câteva armate romane în timpul domniei lui Domițian (81-96). Împăratul Traian a hotărâr să elimine această amenințare, și în 101 a pornit împotriva Daciei. După un an de lupte, regele Decebal a cerut pace. Când a încălcat termenii tratatului, în 105, a izbucnit al doilea război dacic.

Războiul

După obținerea sprijinului Senatului, Traian a început pregătirile pentru invazia Daciei. Ingeniozitatea romană a fost demonstrată de construcția unui pod de vase peste Dunăre, pentru a sprijini înaintarea legiunilor.[necesită citare] Ofensiva romană avea în avangardă două legiuni care mărșăluiau spre inima Daciei, arzând orașele și satele din drum.[necesită citare] În 101, dacii au atacat cu putere armata romană, fiind respinși cu pierderi grele. În 102, Traian și-a deplasat trupele în jos pe Dunăre la Oescus. Acolo, armatele romane s-au pregătit pentru asaltul final, învingând armata dacă în bătălia de la Tapae. După bătălie, au mai avut loc câteva confruntări minore, iar apoi Decebal s-a predat. .

Urmări

După încheierea păcii, Decebal a primit întăriri militare și sprijin tehnic de la Traian, în scopul creării unei zone aliate puternice pentru protejarea de posibile expediții de la nord și est ale popoarelor migratoare deja în mișcare. Resursele au fost însă folosite pentru întărirea Daciei în scopul răscoalei anti-romane.

Îți recomandăm și :

  • Pictura Decebal si Traian Al doilea război daco-roman a fost lupta între 105 și 106, după ce regele dac Decebal a încălcat tratatul de pace încheiat cu împăratul roman Traian de după primul război daco-roman. Traian a pornit războiul, cu intenția cuceririi complete a Daciei. Înainte de război După încheierea păcii de după primul război, Decebal a respectat pentru un timp ter ...

  • Războaiele daco-romane Războaiele daco-romane (101-102, 105-106) au fost două războaie între Imperiul Roman și Dacia (Regatul Dac), în timpul domniei împăratului Traian. Primele ciocniri Încă din timpul domniei lui Burebista, dacii au reprezentat o amenințare pentru Imperiul Roman, însuși Cezar plănuind o campanie împotriva acestora. În iarna anilor 85-86 armata regelui Dura ...

  • Infățișare de pe Columna lui Traian Diurpaneus (supranumit Decebal, dek = a onora, balos = puternic), a fost regele dacilor între anii 87-106. Statul dac Statul centralizat dac s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele Decebal. Deși mai restrâns ca arie geografică decât teritoriul stăpânit de regele Burebista (82-44 î.Hr.) - cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia, cent ...

  • Bust în marmură al lui Traian Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 53, Italica Santiponce, d. 9 august 117 Selinus Cilicia), Împărat Roman între (98 - 117) a fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorial ...

  • Arme, armură şi simbol de luptă dacice Armata dacică este o oștire din Antichitate, care a fost activă între secolele al X-lea î.e.n. și al II-lea e.n., a triburilor dacilor care locuiau în nordul Balcanilor, în regiunea numită Dacia, care este astăzi în cea mare parte teritorii ale României. Armata dacică dobândește notorietate în timpul lui Burebista (82-44 î.e.n.) și apo ...