Statele medievale românești

Ducat emis in vremea lui Vlaicu Voda in Muntenia

Ducat emis in vremea lui Vlaicu Voda in Muntenia

Aurelian (270-275) a retras oficial armata și administrația romană din Dacia Traiana, reorganizând o nouă provincie romană Dacia Aureliana în sudul Dunării, cu capitala Serdica. Teritoriul vechiului Regat Dacic din perioada preromană, a intrat sub dominația triburilor migratoare gotice (vizigoți), până când aceștia au devenit confederați ai Hunilor Europeni la sfârșitul secolului IV. După dezintegrarea Imperiului Hunilor în 453, Transilvania vestică a intrat sub controlul gepizilor stabiliți în Bazinul Panonic și apoi al avarilor. Din sec VI, populații slave, (sârbi, croați, etc.) au străbătut deasemenea teritoriul României în drumul lor spre Sudul Dunării. Uzii, Pecenegii și Cumanii au fost menționați în documentele vremii în Valahia și Moldova până în secolul XIII. Denumirea de Valah (Vlah, Blah) a apărut în cronicile vremii începând din secolul IX, acest fapt constituind istoriografic și sursa unei dezbateri în privința originii românilor.

Unii istorici, simbolic numiți datorită teoriei susținute imigraționiști, au afirmat că românii nu ar fi de fapt descendenți ai dacoromanilor (rămași) și dacilor romanizați din Dacia Romană și că ar fi venit ulterior, abia în timpul evului mediu, din sudul Dunării colonizând teritoriul de astăzi al României. Pentru detalii despre această dezbatere, vezi Originile românilor.

Formarea statelor medievale românești

Statele române timpurii s-au format în secolul XI, incluzând Al II-lea Imperiu Bulgar (care era format din teritoriile de astăzi ale României și Bulgariei), condus de dinastia Asen, și alte câteva mici state în Transilvania care au fost cucerite de către Regatul Ungariei.

Abia din secolul XIII documentele istorice oferă mai multe informații despre principatele Moldovei și Valahiei. Transilvania intra în sfera de influență a Catolicismului, reprezentat prin Regatul Ungariei -devenit din 1300 posesiune a caselor de Anjou, de Habsburg și a Imperiului German- și de Ordinul Teutonic.

Cele trei principate în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1599-1600)

Cele trei principate în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1599-1600)

La sfârșitul secolului XIV Imperiul Otoman își consolidează influența în sudul Dunării. Teritoriul acestuia se mărește rapid. În 1453 enclava Constantinopolului este cucerită, iar în 1526 după dezastrul armatelor Regatului Ungariei la Mohacs, întreaga Peninsulă Balcanică și mare parte din Ungaria au devenit pașalâcuri ale Imperiului Otoman. Moldova și Valahia au rămas Principate autonome sub suzeranitate otomană, alături de Transilvania care devine Principat, până atunci fiind un Guvernorat al Regatului Ungariei Jagiellone.

Anul 1600 a adus prima unificare a celor trei principate de către Banul Olteniei, Principele Valahiei Mihai Viteazul. Unirea nu a durat: Mihai a fost ucis la doar un an de la aceasta, de către soldații ofițerului de armată habsburg, Giorgio Basta.

La sfârșitul secolului XVII, după înfrângerea turcilor, Transilvania a devenit parte din Imperiul Habsburgic. Austriecii și-au extins continuu imperiul: În 1718 o mare parte din Țara Românească, numită Oltenia, a fost incorporată în Imperiul Habsburgic și a fost recuperata în 1735.

Moldova de peste Prut a avut de asemenea o istorie complexă în această perioadă. În 1775 Imperiul Austriac a ocupat partea de nord-vest a Moldovei, ce avea să fie numită mai târziu Bucovina. În 1812, Rusia a ocupat partea de est a principatului, numită mai apoi Bessarabia.

Îți recomandăm și :

  • Trupele Române la Grivița Istoria militară a României se ocupă cu studiul conflictelor de-a lungul unei perioade de aproximativ 2500 de ani pe teritoriul României moderne, Peninsulei Balcanice și în Europa de Est și cu rolul armatei române în conflicte și de menținere a păcii în întreaga lume. În antichitate, teritoriul de azi al României a fost scena unor războaie sporadice ...

  • Batalia de la Miraslau Bătălia de la Mirăslău a avut loc la 18 septembrie 1600 lângă Mirăslău între valahii conduși de Mihai Viteazul (sprijiniți de secui) și trupele austriece ale generalului italian Gheorghe Basta (sprijinite de sași și de nobilimea din Transilvania). Desfășurare Conflictul dintre domnul Mihai Viteazu, devenit și principe al Transilvaniei în urma Bătăliei ...

  • Hara principatelor romanesti sub Mihai Viteazul 1600 Formarea statelor medievale românești este un proces istoric care se derulează începând cu secolul al VIII-lea și sfârșind cu secolul al XIV-lea, prin care nobilimea din țările medievale române se emancipează treptat de stăpânirea împărățiilor sau regatelor vecine, și care se încheie cu întemeierea voievodatelor istorice ro ...

  • Stema Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești au fost un stat format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și sudul Basarabiei (adică Cahul, Bolgrad și Ismail). Unirea dintre cele două principate a fost primul pas ...

  • Gepizii Gepizii au fost migratori de origine germanică care în secolul al V-lea s-au stabilit în Bazinul Pannonic, ajungând și în vestul Transilvaniei, Banat și culoarul Oltului într-o perioadă în care administrația și armata Imperiului Roman își mutase centrul de greutate din Dacia romană la sud de Dunăre. În baza unor vestigii arheologice, se presupune că la în zona Apahida ...