Tratatul de la București (1812)

Europa în 1812

Europa în 1812

Pacea de la București din 1812 a fost un tratat de pace semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812.

Contextul general

Războiul ruso-turc din 1806-1812 a izbucnit pe 18/28 octombrie, țarul Alexandru I ordonând trupelor sale să traverseze Nistrul și să ocupe Țările Române. Cei mai importanți factori de influențare a războiului din 1806-1812 au fost jocurile de interese dintre Prusia, Franța și Imperiul Habsburgic.

La începutul ostilităților, toți ambasadorii ruși din capitalele europene au fost instruiți să declare că Imperiul Rus nu avea “nici cea mai mică intenție să cucerească ceva de la Turcia”, urmărind doar “prevenirea intenției lui Bonaparte, clar exprimate de ambasadorul său la Constantinopol, de a trece armata franceză prin posesiunile otomane, pentru a ataca la Nistru”.[1] În pofida asigurărilor inițiale, cu ocazia semnării Tratatului de la Tilsit de pe 25 iunie/7 iulie 1807 dintre Rusia și Franța și după întâlnirea de la Erfurt dintre Alexandru I și Napoleon, țarul a căpătat în cele din urmă acceptul suveranului francez pentru ocuparea de către Imperiul Țarist a celor două principate dunărene – Valahia și Moldova – în cazul victoriei rușilor în războiul cu otomanii din 1806-1812.

Un armistițiu a fost semnat cu sârbii revoltați și s-a acordat autonomie Serbiei. Tratatul, semnat de comandantul rus Mihail Kutuzov, a fost ratificat de către Alexandru I al Rusiei cu doar o zi înainte de invazia lui Napoleon în Rusia.

Tratativele de pace

Având asemenea asigurări diplomatice, rușii au înaintat propuneri de pace negociate încă din octombrie 1811 la Giurgiu, după înfrângerea armatelor otomane la Ruse și Slobozia. Propunerile țariste prevedeau, în mod imperialist, ca “principatele Moldova, Valahia Mare și Mică[2]și Basarabia” să se alipească “pe veci la Imperiul Rus, cu orașele, cetățile și satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe și cu averea lor”, specificându-se că “fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița dintre cele două Imperii”. [3]

Mediatorii britanici și francezi au încercat să tărăgăneze cât mai mult tratativele de pace, iar, în același timp, din partea țaristă, Mihail Kutuzov depunând toate eforturile pentru încheierea păcii mai înainte de previzibila invazie napoleoniană.

Înalta Poartă s-a opus propunerilor inițiale țariste, și atunci Rusia s-a declarat mulțumită și cu ocuparea “doar” a teritoriului Principatului Moldove dintre Siret și Nistru.[4]Evoluțiile militare și politice i-au determinat pe unii politicieni și generali ruși să ceară guvernului țarist să accepte doar ocuparea Bugeacului (viitoarele județe Cahul, Ismail și Cetatea Albă). Odată cu îmbunătățirea situației de pe front, Imperiul Țarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru (ulterior numit Basarabia).

Tratatul de pace

Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la București, în hanul agentului rus Manuc Bei. Tratatul avea 16 articole publice și două articole secrete.

Prin articolele 4 și 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autoritățile țariste în 1817). Au trecut în componența Imperiului Rus ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iașilor și Bugeacul. Autoritățile țariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată “Bessarabia “.

Articolul 6 prevedea retrocedarea către Imperiul Otoman a orașelor Anapa, Poti și Akhalkalaki, dar ocuparea de către Rusia a portului Suhumi și altor localiutăți din Caucaz.

La București s-au pus bazele independenței Serbiei, care a căpătat un grad sporit de autonomie, fapt care a dus la primele inițiative de sârbizare a românilor timoceni.

Caracterul legislativ al actului

Actul de anexare a Basarabeiei de către Imperiul Țarist a fost unul fraudulos, deoarece încălca practica internațională, cu toate normele de drept existente la moment.[1]

Urmări

Printr-un manifest emis la încheierea tratatului de pace, Imperiul Rus s-a obligat să-și retragă trupele din Moldova. De asemenea, țarul garanta locuitorilor de pe ambele maluri ale Prutului dreptul ca, timp de un an, să se mute de ce parte a noi granițe ar fi dorit și să-și vândă averea după propriul interes. În timpul acestui an, s-a înregistrat încheierea unui număr extrem de mare de vânzări și de schimburi de moșii.

Vechiul principat al Moldovei a fost destrămat, după ce pierduse deja Bucovina în 1774, a pierdut și Basarabia. Cedarea de către Imperiul Otoman a părții de răsărit a Moldovei s-a făcut cu încălcarea tratatelor în vigoare și a dreptului internațional (valabil în epocă), deoarece Moldova nu era provinice turcă. De altfel, diplomatul turc semnatar al Păcii de la București avea să fie executat pentru modul catastrofal în care a condus negocierile.

Pentru țarul Alexandru I, semnarea tratatului a fost un mare succes diplomatic și militar, el ratificând tratatul numai cu o zi mai înainte de declanșarea invaziei lui Napoleon în Rusia. Trupele retrase de la Dunăre au ajutat la lupta împotriva împăratului francez, iar Imperiul Otoman înfrânt a încetat să mai fie aliatul Franței.

Dacă, la început, țarul Alexandru I a încercat să câștge simpatia noilor supuși prin asigurarea unor condiții de dezvoltare autonome a provinciei, în scurtă vreme s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca gubernie, populația fiind supusă politicii de rusificare.

Îți recomandăm și :

  • Basarabia a fost un oblast (1812–1871) iar mai târziu o gubernie (1871–1917) în cadrul Imperiului Rus. Teritoriul a fost răpit Moldovei prin Tratatul de la București (1812), care a urmat războiului ruso-turc din anii 1806-1812. Gubernia a fost desființată în octombrie 1917, o dată cu proclamarea Republicii Democratice Moldovenești. Anexare În momentul în care Imperiul Rus a observat slăbirea Imperiului Otoman, a ocupat jumătatea de est a Moldovei, ...

  • Constantin Ipsilanti Constantin Ipsilanti (n. 1760 - d. 1816), a fost domnitor în Moldova: 8 martie 1799 - 4 iulie 1801, octombrie 1806 - noiembrie 1806 și al Munteniei: 1 septembrie 1802 - august 1806. A mai fost administrator al Munteniei sub ocupația rusească: 27 decembrie 1806 - 31 mai 1807 și 8-28 august 1807. Biografie A fost fiul lui Alexandru Vodă Ipsilanti și tatăl ...

  • Stema Basarabiei Basarabia (ucraineană Бесарабія, rusă Бессарабия, bulgară Бесарабия, turcă Besarabya, germană Bessarabien) este denumirea dată de Imperiul Rus în 1812 teritoriului voievodatului Moldovei dintre Prut și Nistru anexat prin Tratatul de la București din 1812, odată cu raiaua Hotinului și cu Basarabia istorică (în limba turcă Bugeac) cedate de Imperiul Otoman după ...

  • Stema Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești au fost un stat format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și sudul Basarabiei (adică Cahul, Bolgrad și Ismail). Unirea dintre cele două principate a fost primul pas ...

  • Cucerirea redutei de la Griviţa de către trupele române Războiul de Independență a României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatelor Unite la Războiul ruso-turc din 1877 – 1878. În urma acestui război, România a obținut independența față de Imperiul Otoman. Pe 4 (sv),/ 16 aprilie (sn) 1877, Principatele Unite și Imperiul Rus au semnat un tr ...